Nimic nu chinuie omul mai tare, decât ideile greşite. Dumneata trebuie să te împaci cu situaţia sănătăţii mai puţine. A dori, la disperare o sănătate deplină poate duce până la sinucidere. A dori să lucrezi mai mult, a fi nemulţumită că nu poţi să urci scările, că nu poţi aduce apă, spăla sau alte lucrări, duce la stări sufleteşti în care blestemi părinţii, lumea şi poţi învinui şi pe Dumnezeu. Ideile greşite ameninţă să-ţi dărâme şi ultimul suport sufletesc: credinţa. Dumneata să fii recunoscătoare purtării de grijă a lui Dumnezeu, că ai cu cine te ajuta, cine să te îngrijească şi celelalte. A cere o minune e prea mult.

Credinţa nu implică numaidecât o tămăduire organică

Credinţa numai atât ne dă: „linişte sufletească” în orice împrejurare ne-am găsi. Viaţa cere şi răbdare. Răbdarea e o virtute şi o credinţă. Pe deasupra, liniştea sufletească o mai asigură şi convingerea că suferinţele pe care le avem de dus, inevitabil sunt cu un rost, pe care neînţelegându-l limpede, nu-l aprobăm cu uşurinţă. Bine ar fi să fim atât de creştini încât să răbdăm cu bucurie orice răstignire pe cruce, fie că toată viaţa pământească a noastră, nu-i decât o agonie pe cruce. Suferinţa – mai ales cea inevitabilă – poate fi întoarsă în favorul nostru, când o acceptăm. Cu asta se face dintr-o dată uşoară. Dacă suntem aşa de slabi în faţa suferinţei, aceasta dovedeşte cât de slabi creştini suntem.

Creştinismul nu înlătură suferinţa, ci schimbă punctul de vedere asupra ei. Suferinţa e singura condiţie de purificare a sufletului. De aceea Iisus n-a înlăturat toate suferinţele întâlnite, ci a corectat, prin pilda proprie, modul de a le primi. Iisus n-a fugit de suferinţă, cum fugim noi… Deci nu putem cere să-Şi schimbe învăţătura, fiindcă noi suntem prea slabi. Printre
ideile greşite, sunt bănuielile, prejudecăţile, care distrug.

(Din caietul maicii Timoteia de la Prislop).
Sursa: P.S. Daniil Stoenescu, Ieromonah Arsenie Boca, Părintele Arsenie – Omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţă de aur.