În urmă cu peste 50 de ani, în India, la Faridpore, se petrecea un fenomen miraculos, care atrăgea mii de pelerini. De fiecare dată când clopotele templului din Faridpore anunţau rugăciunea de seară, un copac (având numele ştiinţific de Phoena Sylvestris) îşi apleca crengile până la pământ, ca şi cum s-ar ruga. Oamenii de ştiinţă s-au interesat îndeaproape de acest caz, dorind să-i găsească o explicaţie plauzibilă.

Astfel, profesorul Jagadis Chandra Bose a inventat un aparat care, afirma el, ar fi putut să explice misteriosul fenomen. Au existat mulţi indieni care s-au opus montării acestui aparat, deoarece considerau că puterile miraculoase ale arborelui vor dispărea la contactul cu instrumentele profanatoare de tip occidental. Dar s-au lăsat înduplecaţi când au aflat că aparatul a fost conceput şi construit pe pământul sacru al Indiei, de către un indian şi va fi montat de mâinile binecuvântate ale unui brahman.

Din nefericire, la un an după experimentele lui Bose, copacul a murit. Presa a făcut mare vâlvă; în ziare au apărut titluri de genul: „Tragedie în lume”. Bineînţeles, s-a considerat că vinovatul nu era altul decât profesorul J.C. Bose, savantul profanator. Acestuia nu i-a fost greu să demonstreze că arborele era bătrân şi ar fi murit oricum. În plus, a adăugat el, nu poate fi singurul copac din lume care se „roagă”.

În data de 13 decembrie 1811, ziarul „Liverpool Mercury” menţiona cazul unei sălcii din Shipton, al cărei trunchi avea un diametru foarte= mare şi care „se întindea uneori la sol pe toată lungimea sa, pentru ca puţin mai târziu să revină la poziţia sa verticală”. În Africa de Sud, un plantator de cocotieri a remarcat că în fiecare dimineaţă, o parte dintre cocotierii săi erau înclinaţi; ei ajungeau în această poziţie oblică din cauza vânturilor puternice de peste noapte. Cocotierii care rămâneau în poziţie verticală se aplecau singuri seara, „pentru a uşura culegerea fructelor.”

Pe de altă parte, studiile asupra copacului din Faridpore au revelat lucruri extrem de interesante. Cercetările au dovedit faptul că şi trunchiul arborelui (care avea aproximativ 25 cm în diametru) – nu doar coroana – se mişca efectiv. Extremitatea lui superioară parcurgea, înclinându-se, o distanţă de aproximativ 2,5 m. Partea superioară era concavă dimineaţa, iar până seara devenea convexă. Frunzele care dimineaţa priveau spre cer, până seara coborau cu mai mult de 10 metri.

Profesorul Bose şi-a continuat cercetările. El a îmbinat rezultatele studiilor sale cu tradiţia spirituală autentică, revelată de marii maeştrii ai ţării sale. Bose a început să studieze un domeniu relativ necunoscut, cel al animaţiei plantelor, al sensibilităţii lor. Cele mai celebre invenţii ale sale au fost crescograful – un aparat capabil să amplifice de 10 mii de ori viteza de creştere a plantelor – şi crescograful magnetic – capabil să o amplifice de 100 milioane de ori.

În urma cercetărilor sale, el a concluzionat că firele de praf, pământul, plantele, animalele – toate sunt vii şi sunt sensibile”.

„Am văzut în ele o expresie a unităţii profunde manifestată în tot ceea ce există, în atomii undelor luminoase, în viaţa roditoare a pământului, în soarele care luminează deasupra noastră; am intuit atunci, pentru prima oară în viaţă, mesajul transmis, în urmă cu multe milenii, de înţelepţii de pe malul Gangelui: cel care vede Unitatea dincolo de toate diferenţierile din Univers, acela cunoaşte Adevărul etern”.

Sursa: articol preluat din “Revista Misterelor“ nr. 33