Ne pare rau, cosul de cumparaturi este gol.
După o zi de muncă stresantă şi epuizantă, odată ajunşi acasă, unul dintre puţinele lucruri pentru care mai găsim forţă şi oarecum plăcere să le îndeplinim este să deschidem televizorul. Încercăm astfel să ne deconectăm de grijile zilei, să ne relaxăm şi să uităm de toate, să ne distrăm puţin fără să trebuiască să mai depunem efort sau să ne implicăm în ceva anume.
Întrebarea care se poate pune este: ce caracterizează această relaxare din faţa televizorului şi care este efectul ei în contextul vieţii noastre cotidiene şi a sănătăţii noastre psihice?
Cu toate că, după numai două minute de vizionare, cortexul telespectatorului intră într-o stare predominat alfa, ceea ce ar fi un indiciu al relaxării în acelaşi timp, în chip paradoxal, creierul primeşte mai multe mesaje, imagini, informaţii decât în oricare altă experienţă de viaţă.
Adică, în pofida pasivităţii, a reducerii activităţii conştiente, a proceselor decizionale, a gândirii şi a comportamentului intenţional – structurile profunde ale minţii sunt solicitate intens. Imaginile, odată pătrunse în minte, nu sunt depozitate acolo ca nişte sertare, ci provoacă reacţii emoţionale, afective sau instinctuale, care, prin mulţimea, intensitatea şi diversitatea lor, au puterea de a obosi mintea până la epuizare.
În primul rând, ca o reacţie generală întâlnită într-un grad mai scăzut sau mai ridicat, în funcţie de timpul de vizionare şi de caracteristicile sistemului nervos, se observă o creştere a hiperactivităţii cu consecinţe dintre cele mai serioase privind sănătatea sistemului nervos şi comportamentului uman.
Cercetătorii arată că această excitare nervoasă în faţa unui pericol iminent, care nu a fost descărcată printr-un răspuns fizic (prin participarea, mişcarea corpului), conduce automat la creşterea hiperactivităţii, irascibilităţii şi frustrării.
Hiperactivitatea este una dintre cauzele principale ale unui somn agitat sau al insomniilor, dar televizorul stimulează insomnia nu numai prin creşterea hiperactivităţii, ci şi prin alte mecanisme. Pentru tot mai mulţi oameni, seara, după închiderea televizorului, înainte de culcare, devine o problemă alungarea imaginilor şi gândurilor obsesive care nu mai dau pace minţii, nu mai lasă oamenilor liniştea necesară pentru a adormi.
Televizorul, cu toate că mimează foarte bine rolul de sedativ perfect, de calmant, se constituie, în societatea modernă, într-unul dintre cei mai importanţi factori ai hiperactivităţii, insomniei şi bolilor neurologice sau psihice conexe acestora.
Sursa:
Revista “Sănătate prin Stil de Viaţă” nr. 12 – Extrase din cartea “Efectele televiziunii asupra minţii umane” de Virgiliu Gheorghe
Lasă un răspuns