Ne pare rau, cosul de cumparaturi este gol.
În toate vremurile, în Orient, Smirna a fost foarte preţuită; adusă din Arabia sau Abisinia, ea se vindea sub formă de boabe solide, de culoare uşor gălbuie. În ebraică, denumirea derivă de la cuvântul “a fi amar”. Smirna este într-adevăr o substanţă amară şi răşinoasă, care se scurge din arborele Styrax benzoin. Asupra arborelui care produce smirna s-au purtat foarte multe controvese. Pliniu compara arborele cu Ienupărul, iar Dioscoride cu Salcâmul.
Unii naturalişti, ca Ehrenberg şi Hemprich, numesc arborele care dă Smirna Balsamodrendon myrrha – familia Terebintaceae, gen vecin cu genul Boswellia care dă Tămâia. Alţii consideră că arborele Mor ar face parte din familia Burseraceae şi că ar fi originar din Arabia.
Smirna (ca şi Tămâia), combinată cu alte substanţe aromatice, a jucat un mare rol în practicile religioase ale indienilor şi egiptenilor. Cu smirnă, socotită o marfă de preţ, se făcea negoţ: “…o caravană de Ismaeliţi veneau de la Galaad, avându-şi ei cămilele încărcate cu tămâie şi balsam şi smirnă, pe care mergeau să le descarce în Egipt”.
Din Sfânta Scriptură aflăm că smirna este cea dintâi dintre toate plantele aromate care servesc la prepararea untdelemnului pentru ungere sfântă, aşa cum Domnul îl sfătuieşte pe
Moise: “Vei lua mirodenii: cinci sute de sicli de smirnă aleasă…”
În Psalmul 44, căruia i s-a atribuit pe de-a întregul o dimensiune mesianică, cuvintele de slavă care i se adresează lui Iisus Hristos aduc cu ele şi aromele bineplăcute Dumnezeirii.
Cea dintâi este Smirna: “Smirnă şi balsam şi aloe mireasma şi-o răspândesc din veşmintele Tale”. Un înţeles tainic lasă să se întrevadă şi întrebarea: “Cine-i acel ce din pustiu se’nalţă ca o coloană fumegândă, amestec viu de smirnă şi tămâie, din arta făcătorilor de mir?”
Urmând steaua care mergea înaintea lor, magii de la Răsărit ajung la locul unde s-a născut Mântuitorul: “Şi intrând în casă, L-au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Sa; şi căzând la pământ, I s’au închinat; şi deschizându-şi vistieriile, I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă.” Cu privire la cele trei daruri pe care magii i le aduc Pruncului, Bartolomeu Valeriu Anania consemnează că ele sunt, după Sfinţii Părinţi, trei simboluri: aurul simbolizează regalitatea; tămâia simbolizează dumnezeirea; smirna simbolizează suferinţa prin Patimi.
Înainte de a fi răstignit la locul Golgota, care se tâlcuieşte Locul Căpăţânii, Lui Iisus “I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El n’a luat”.
Cititorul de astăzi se poate întreba de ce lui Iisus i s-a dat vin amestecat cu Smirnă şi de ce El a refuzat să-l bea. Explicaţia se află pe de o parte, într-un obicei al epocii, iar pe de alta în identitatea celui răstignit. Explică Bartolomeu Valeiu Anania:
“Asumându-Şi suferinţa reală şi pură, Iisus refuză băutura anestezică pe care femeile miloase obişnuiau s’o prepare pentru cei răstigniţi, spre a le uşura chinurile.”
După ce a obţinut aprobarea lui Pilat ca să ridice trupul lui Iisus, Iosif din Arimateea, unul dintre ucenicii Lui, a venit împreună cu Nicodim, care adusese cu sine “ ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe” şi “au luat trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, aşa cum este obiceiul de îngropare la Iudei”. Smirna este folosită ca ingredient la prepararea Sfântului şi Marelui Mir.
Acţiune farmacologică
Ca acţiuni principale, literatura de specialitate citează următoarele: antiinflamatoare, antioxidantă, astringentă, carminativă, diuretică, expectorantă, sedativă, vulnerară, deodorantă etc.
Utilizări
Principala utilizare a smirnei este în aromaterapie, cu referinţă la: afecţiunile dermatologice; • durerile musculare şi ale
articulaţiilor (artrite, circulaţie deficitară, reumatism şi gută); • afecţiunile aparatului respirator (bronşite, astm, tuse, laringite); întărirea sistemului imunitar (gripă); • afecţiunile sistemului imunitar (stres, tensiune nervoasă); • circulaţia cardio-vasculară etc.
Lasă un răspuns