– Dragă, Dumnezeu zice aşa: “Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta!” (Ieşirea 20,12). E o poruncă! Şi ţineţi seama de faptul că cele zece porunci ale lui Dumnezeu, după cum remarcă Sfântul Chiril al Alexandriei, sunt împărţite aşa: primele patru privesc raportul dintre om şi Dumnezeu, a cincea priveşte raportul dintre părinţi şi copii, iar celelalte privesc raportul între oameni şi oameni. Sfântul Chiril al Alexandriei observă un lucru care mie mi-a plăcut foarte mult, de când l-am aflat (îmi pare rău că nu l-am gândit şi eu înainte de a-l afla), şi anume: întâi e Dumnezeu, apoi părinţii şi după aceea sunt ceilalţi oameni. Părinţii au un loc special, prin părinţi ne-a adus Dumnezeu în lumea aceasta. Deci, faţă de părinţi avem datorii speciale, trebuie să-i odihnim pe părinţi prin viaţa noastră, prin felul nostru de a fi, să nu le facem supărări, să nu le facem ruşine; iar dacă totuşi greşim faţă de ei (sigur că greşeala nu-i numai faţă de ei, ci-i şi faţă de Dumnezeu), de la Dumnezeu primim iertarea. Iar pentru că păcatele, în majoritatea cazurilor, se plătesc, putem să primim şi necazuri de pe urma necinstirii părinţilor şi s-ar putea întâmpla ca, la rândul nostru, ca părinţi, să avem necazuri prin copiii noştri. Se zice: “Ce faci, ţi se va face”. Noi nu dorim lucrul acesta…

Pe cât se poate, să fim corecţi, că atunci ne vine dar de la Dumnezeu, nu ne vine pedeapsă de la Dumnezeu. Pedeapsa, de altfel, e considerată ca un mijloc de îmbunătăţire, nu ca un mijloc de ispăşire.

– Cum vor fi cântărite faptele omului la Judecata de Apoi? Faptele rele vor fi puse în balanţă cu cele bune?

– Ceea ce este important de ştiut este că omul trebuie să se ferească din toate puterile să facă rău. Cum se va proceda la Judecată, noi nu ştim; doar în Triod, în sinaxarul din Sâmbăta lăsatului de carne se spune că dacă faptele bune vor fi mai puţine decât faptele rele, Dumnezeu va pune în balanţă bunătatea Lui şi mila Lui, ca să echilibreze sau să ridice balanţa. Dar acestea sunt nişte gânduri ale oamenilor, în legătură cu Dumnezeu…noi de fapt, nu ştim…Ştim că Dumnezeu e bun, că Dumnezeu n-are pe nimeni de pierdut, că Dumnezeu n-are pe nimeni de marginalizat, că Dumnezeu n-are pe nimeni de respins. Şi-atunci, ştim şi că Dumnezeu e binevoitor faţă de noi şi, din cât putem, facem în aşa fel ca să primim de la Dumnezeu binecuvântare, să primim dar; şi ne ferim de păcate, pentru că ştim că Dumnezeu nu iubeşte păcatul. În rest, lăsăm toate în seama lui Dumnezeu, pentru că noi nu putem să ştim exact ce va fi cu noi sau ce va fi cu alţii la Judecată.

Arh. Teofil Părăian “Din Ospăţul Credinţei”